am plecat

Picăturile de ploaie se preling pe geam. Timpul s-a scurs într-un mod dramatic, iar noi am ajuns să ne privim ca nişte străini. Nici măcar ploaia nu mai poate spăla rănile pe care mi le-ai pricinuit; nici măcar anii nu-ţi vor şterge minciunile pe care mi le-ai spus cu atâta uşurinţă cândva. Mi-am dat seama că noi doi nu mai suntem de mult în acelaşi film.
Ar fi păcat să ne minţim, căci nu am face decât să adâncim rănile prezenze deja în sufletele noastre. Aşa că mi-am luat inima în dinţi şi ţi-am spus că-mi pare rău, dar de astăzi prefer să mergem fiecare pe drumul său. Mereu te voi păstra într-un colţ de suflet şi îmi voi aminti cu drag că pentru câteva zile m-ai făcut fericită.
“Am plecat. Te las… Ai grijă de tine!”